Slabiciune

Tu salcie speriata a aleilor mele din parc, mai stii cand pletele noastre s-au incurcat aplecandu-ma peste tine ca sa nu fii singura cu duhul apelor care te pastea flamand pana la genunchi?
Tu buturuga taiata din hatisul acela cu afine, iti aduci aminte de singura vietate care s-a oprit langa tine acum 7 ani si te-a sarutat in cele 43 de ceruri ale tale naclaite de sange inchegat de copac?
Si voi furnicile mele de cate ori nu v-am ridicat desaga si v-am dus-o la capat de drum acolo unde pamantul cobora cat o gamalie de ac?
Dar tu pescarusule ud, cu aripi lasate, ma mai cunosti? Eu sunt cea care te-am ridicat si ti-am varat in plisc o bucata de paine cand toti se fereau de voi pasari parasite, ca de ciuma, iar tu m-ai muscat?
Dar tu melc nesocotit, mai porti pe tine colacul de salvare al mainilor mele? mai treci strada pe rosu, neasigurat?
Tu frumoasa si uratica mea broscuta raioasa, iti aduci aminte de ziua aceea insorita cand copiii ca mine se intreceau la vanatoare cu pustile cu aer comprimat?
Dar voi paianjenii mei muncitori, va prieste locul unde v-am deportat? Cine v-ar fi dus printre-atatea insecte microscopice si nu v-ar fi maturat?

E timpul.

E timpul sa va aduceti aminte de mine fiindca acum cerul meu imi spune ca trebuie sa invartesc inelul pe care mi l-ati lasat si sa fluier cantecul acela pe care mi l-ati fluierat.