A fi sau a nu fi liber profesionist (Freelancer)

La noi meseria de freelancer nu e una considerata a fi serioasa. E adevărat, nu e o idee bună să ajungi să depinzi numai de ea, dar dacă totuşi ajungi acolo, ideal e să o practici cu cât mai multă responsabilitate posibilă. E şi asta o piaţă, unde numai cei mai buni vor primi de lucru. Având în vedere şi situaţia curentă, „celebritatea” nu mai are nici ea valoare. Are valoare doar capacitatea ta de a furniza conţinut de cea mai bună calitate.

Ca freelancer te vei izbi de mai multe situaţii:

1. Două site-uri şi/sau reviste îmi cer un review la acelaşi joc. Ce mă fac?! De obicei în contractele de colaborare se specifică faptul că eu împrumut sau cedez dreptul pentru un articol pe o perioadă limitată sau nelimitată (e la alegerea publicaţiei şi a ta, evident). Dar drepturile sunt pe articol, ceea ce înseamnă în teorie că dacă scriu mai multe versiuni de review pentru acelaşi joc, le pot împărţii la mai multe publicaţii. În practică însă e o chestiune de bun simţ să întrebi dacă cei implicaţi se simt deranjaţi sau nu de acest lucru. Suplimentar, trebuie să ţi cont de faptul că e greu să scri diferite versiuni ale aceluiaşi articol astfel încât să nu pară acelaşi articol. Se poate, dar recomand asta redactorilor cu vechime.

2. Mai multe publicaţii îţi cer acelaşi articol. Cum alegi cine are prioritate. Ei bine, asta e sitaţia cea mai periculoasă în munca unui freelancer. Pentru că o publicaţie se poate supăra şi sănătate, tocmai ai pierdut o sursă de venit şi respectiv una de creştere a reputaţiei. În timp, dacă nu găseşti o modalitate de a-i împăca pe toţi, va trbui să-ţi schimbi domeniul de activitate. Se ştie că publicaţiile plătesc diferit. Unii la pagină, alţii la număr de caractere (cu sau fără spaţii, atenţie!). Secretul unei relaţii fericite este „Primul venit, primul servit”. Ştiu că pierzi nişte bani, dar doar pe termen scurt. Pe termen lung câştigi omenie, respect şi lumea îşi va respecta statutul de neutralitate şi vei putea să te menţii pe piaţă. Desigur, poţi jongla aici şi cu situaţia de la punctul 1.

3. O publicaţie vrea să-mi ofere o rubrică fixă, ca de exemplu „Jurnale Online”. Ce fac, accept sau nu?! Aceasta este una dintre cele mai delicate situaţii posibile pentru un freelancer.
Avantajele unei asemenea oferte sunt mai multe: ai o sursă de venit sigur, care nu se schimbă; drumul spre a-ţi consolida sau face un nume în presa de specialitate se scurtează, mai ales dacă publicaţia este una importantă; te specializezi, ceea ce te va ajuta mai departe când va fi vorba să „consolidezi” un CV (evident, dintr-un anume punct de vedere, specializarea e şi un dezavantaj. Dar hai să fim sinceri, oricum nu poţi fi bun la toate); te ajută să te organizezi mai bine lunar (nu ridicaţi din sprâncene, pentru că asta e una dintre cele mai mari probleme pentru un freelancer); încă vreo câteva mai mărunte
Dezavantajele sunt: păi în primul rând, elimini practic un domeniu întreg din colaborarea cu alte publicaţii (e clar că va trebui să devi foarte atent la ceea ce scri pentru alţii); te poate afecta serios financiar, mai ales dacă nu ţi cont de publicaţie când iei decizia; celelate publicaţii încep să te considere un fel de angajat la respectiva companie şi vor începe să te suspecteze de faptul că renunţi la statutul de neutralitate recomandat; te vei trezi că ai un şef, nu un redactor şef cu care colaborezi de la egal la egal (asta nu e neapărat valabil dacă ai un alt tip de relaţie cu respectivul);

4. Unele publicaţii vin cu metode complicate, chiar fanteziste de plată. Ce fac? Păi nu uita că eşti freelancer şi că eşti liber să alegi. De obicei genul acesta de publicaţii încearcă să-ţi dea impresia că eşti plătit bine, pentru că probabil te consideră un angajat care nu cunoaşte banii şi valoarea lor, un os de ros de către un departament de HR dubios. Opţiunile nu sunt decât două – fie îi trimiţi la plimbare direct, fără discuţii, fie încerci un fel de negociere în care le ceri să te plătească cu metoda ta favorită de plată. Dacă nu vor, e clar că sunt în căutare de fraieri, că nu ţin cont de valoarea ta ca redactor ci ar fi mulţumiţi cu oricine ar scrie pentru ei şi ca urmare, nu merită să-ţi baţi capul. Nici ca începător nu merită, pentru că e mai bine să publici moca sub acoperişul unui nume serios decât să iei 20 de lei de la nişte necunoscuţi.

5. Vremurile s-au schimbat şi nu mai iau suficienţi bani per articol. Dau cu tifla sau merg înainte? Asta e o problemă serioasă, mai ales dacă publicaţia respectivă are probleme. Regula 1 este să ţi cont de bunul simţ şi de omenie. Nu cere de unde nu este. Nu face greşeala de a te ghida după aspectul financiar. Jurnalismul în oricare formă este o pasiune care poate aduce bani frumoşi, secundar, pe lângă celelalte satisfacţii de 1000 de ori mai importante. Şi vă spun asta din perspectiva uni om nu e foarte departe de a fi căutat pe la fosta lui casă de către executori.

6. Un site nou şi foarte mic m-a rugat să colaborez cu ei, dar contra unei sume infime de bani. Merită, dat fiind faptul că am deja 3 perechi de coae şi mă citeşte şi bunica din Părăul Caprei, aşa faimos am ajuns?! În primul rând, nu uita că perechile de coae pot fi strivite mult mai repde decât au crescut. Ca urmare, bunul simţi primează. Discută cu omul, vezi ce are de gând cu publicaţia lui, vezi ce are în cap, vezi dacă e serios etc. Fă-ţi o părere şi ia decizia dacă merită sau nu. În meseria asta e foarte util să gândeşti în viitor. Dacă va creşte?! Dacă va deveni celebru?! Dacă voi câştiga un prieten foiarte bun?! Şi dacă nu, oricum, nu ai scris degeaba, deci nu ai pierdut decât timp. Omenia îţi e întreagă, bunul simţ la locul lui etc.

7. Am primit o moştenire de 1 miliard de euro. Ce fac?! Eu aş investii în câteva dintre publicaţiile alea mici de care discutam mai sus…