Complaining

Câteodată, am tendinţa să mă delectez vizitând blogosfera românească, încercând să ghicesc personalităţi, gânduri, vise. Îmi place să cunosc oameni, însă sunt groaznică la asta faţă în faţă. Nu contează; când vine vorba de bloguri, cele autohnone au toate un glas comun. Toate se plâng de mizeriile din trafic şi transportul în comun, de conducerea neigienică de care dispunem, de toate lucrurile care ne enervează pe toţi zilnic. Aoleu, am vrut să trec strada şi nenorocitul de moldovean nu m-a lăsat, vai de mine, am fost la bancă şi am stat la coadă 3 ore jumate, văleu maică, am cumpărat ceva şi vânzătorul nu a avut o conduită corectă. Şi altele…

În prezent, jumătatea mea a pierdut cam 75% din venituri şi, în afară de faptul că nu ne mai permitem mai nimica, trăim cu frica imposibilităţii de a plăti rata cea mare la bancă. Suntem victimele sistemului, dar când ne-am luat casă nouă am ştiut ce facem. De asemenea am ştiut şi că nu toate locurile de muncă sunt sigure. Am ştiut tot; nu suntem victime. În mod normal, în aceste condiţii aş fi un pachet de nervi. Poate că există o parte ascunsă în mintea mea care acţionează ca o barieră, un analgezic, un drog, dar în acest context, sunt totuşi cât se poate de calmă. Şi plină de speranţă. Şi fericită. Şi… uşor nedumerită.

Sunt sigură că mulţi dintre autorii blogurilor amintite mai sus au probleme mult mai mari decât şoferul nesimţit care a trecut pe roşu sau beţivul puturos şi scandalagiu din metrou. Nu înţeleg de ce investesc atâta năduf în astfel de trivialităţi. Din contră, o atitudine mai blândă, pe lângă un + la zenul propriu, aduce lumină şi în jur. Şi ce dacă sunt mulţi şoferi nesimţiţi? Nu e frumos că tu nu te numeri printre ei? Chiar crezi că eşti singurul om cu educaţie din ţara asta? Te rog, în situaţii de criză, zâmbeşte. Pentru tine, pentru mine, pentru oameni ca mine. Pentru că, poate, o să faci ziua cuiva puţin mai bună. Cine ştie, poate într-o zi vei fi trist din cauze mai tangibile, mai periculoase pentru situaţia ta. Şi atunci, poate că un străin va zâmbi şi îţi va aminti să take it a little easier. Toţi avem lucruri în viaţă pentru care putem mulţumi.

Câteodată, când mi-e frică de rată, bancă şi mai ales situaţia iubitului meu, caut o rază de lumină prin blogosfera românească. Ceva de bine, poate un sfat. O idee, o direcţie de unde aş putea întreprinde ceva. Nu pentru bani; pur şi simplu. Pur şi simplu ca să învăţ ceva nou, să fac ceva de care să mă simt mulţumită. Un dram în plus de curaj. Câteva cuvinte care să mă facă să merg înainte, să sper şi să conştientizez că merită să lupt pentru ceea ce vreau. Mai ales când nu implică doar bunăstarea mea.