Cum citeşti cărţi în format electronic

Una dintre problemele cu care îmi bat capul de vreo 5 ani de zile este găsirea unei modalităţi ideale de citire a cărţilor în format electronic. Vorbesc de pdf-uri de lit-uri, txt-uri, doc-uri etc. care sunt destul de greu de citit pe calculator, nu neapărat din cauza monitorului cât de din cauza poziţiei. În timp am descoperit, în funcţie de buget, mai multe posibilăţi:

1. PDA-urile vechi – cea mai ieftină posibilitate (sub 50 Euro), care să aibă instalat Windows Mobile pentru că recunoaşte toate formatele. Ar trebui să aibă ecran mare cu o rezoluţie de cel puţin 320×240 (pt pdf-uri) preferabil alb-negru pentru o mai bună „simulare” a hârtiei şi respectiv să i se poată extinde memoria la cel puţin 128 MB. Cele cu PALM OS nu le recomand pentru că nu ştiu formatul Microsoft Reader şi conversia e durere de cap.

2. Smartphone/PSP – Dacă ai aşa ceva cu un ecran mare, rezoluţia de mai sus şi Windows Mobile preferabil (deşi există aplicaţii şi pentru Simbian sau Java) atunci poţi citi liniştit, cu observaţia că ar fi bine să ai o baterie sănătoasă care să ţină şi restul facilităţilor. Evident, nu e o alternativă ieftină exceptând cazul în care dispozitivul e second hand. Playstation-ul portabil (PSP) e bun, dar din păcate aplicaţille pentru citirea cărţilor sunt greu de găsit şi frustrant de folosit, pentru că nu are suport nativ de afişare a textului.

3. E-book Reader – Este singura soluţie specializată şi, evident, cea mai interesantă. Acestea sunt nişte dipozitive speciale care au un ecran mai deosebit care imită caractersticile de luminozitate, textură şi comoditate ale hârtiei (i se şi spune hârtie electronică) folosind noul model E-ink.  Mai mult decât atât, aceste ecrane pot fi foarte uşor citite în lumină puternică iar acumulatorul ţine cu săptămânile. Ebook readere-le sunt fabricate de mai mute companii şi vin cu o serie de facilităţi suplimentare, plecând de la posibilitate de utiliza conţinut multimedia şi până la absolut toate opţiunile pe care le oferă un PDA/Smartphone cu diferenţa că are ecranul în format de măcar A6.

Cel mai ieftin astfel de dispozitiv este Sony PRS-300, care costă în jur de 200 de Dolari şi care ştie cam orice format existent (ştie să le convertească), ca să nu mai vorbesc de modul în care se prezină din punct de vedere estetic. Din nefericire la noi e mult mai scump şi, sincer acum, nu cred că merită să dai pe un dispozitiv atât de specializat atât de mulţi bani, exceptând cazul în care îţi recuperezi banii pe parcurs (asta depinde de cât de pirat eşti).

E de menţionat că preţurile pentru astfel de gadgeturi ajung la peste 600 de euro, ceea ce depăşeşte din punctul meu de vedere bariera bunului simţ.  Pe Wikipedia puteţi găsi o listă cu toate Ebook Reader-ele de pe piaţă şi respectiv un tabel de comparaţie.

5. Varianta cea mai interesantă şi care probabil că este şi cea mai convenabilă în raportul calitate/preţ este cea a mini-notebook-urilor. Dacă luăm exemplul lui Asus Eee-PC, poţi găsi unul la 200-300 de euro, fără HDD, dar cu suficientă memorie pentru un Linux mic. Iar într-un Linux mic ai aplicaţii pentru orice îţi poate trece prin cap, inclusiv să joci Scrabble pe net cu cuvinte din cărţile pe care tocmai l-ai citit. Ai conectivitate, ai un ecran atât cât e nevoie de mare, cu o rezoluţie mai mult decât suficientă, sunet pentru atmosferă, uşurinţă de manipulare (îl poţi ţine ca pe o carte) şi durată lungă a bateriei (nu săptămâni, aia e clar). Evident, există şi alte modele de pe la Dell, Fujitsu-Siemens, Lenovo etc.

În plus, cu un astfel de laptop poţi face şi multe alte lucruri, ca de exemplu să te joci jocuri mai vechi când iei o pauză între două cărţi citite.

Concluzia este că până la urmă alegerea ideală e o funcţie de buget. Momentan caut să cumpăr un PDA vechi, cu ecran preferabil alb-negru, să văd cât de viabilă e soluţia. Pe de altă parte însă cred că cea mai înţeleaptă alternativă e mini-notebook-ul pentru că e foarte uşor să înfigi un „dongle” de net de la Romtelecom, Vodafone sau Orange în el şi să citeşti cărţile direct din baza ta de date de pe Internet, oriunde te-ai afla în aria de acoperire GSM.

În final, varianta pe care o prefer însă este un Ebook Reader, pur şi simplu din cauză că se spune că nu este absolut deloc obositor să citeşti pe el şi pentru că ţine acumulatorul atât de mult timp. E şi cool, pe de altă parte, nu că ar fi asta un factor care să influenţeze o eventuală decizie.